se năruie lumina ca un castel de fumuri
din trupul meu răsare un astru
de-ntuneric
iar tălpile desculţe mă poartă pe-alte drumuri
căci a venit şi vremea când pot să
mă desferic
doar fluturii de noapte-mi respiră amintirea
din lacrima zidită-n tăcerile
de piatră
când cu toiagu-n mână îmi încălzesc privirea
în pumnul de cenuşă ce-i risipit
pe vatră
şi se prăvale clipa peste păduri şi ape
şi peste lumea care începe să
mă doară
dar e târziu şi moartea îmi stăruie sub pleoape
şi-atunci pornesc niciunde pentru a câta
oară?
vinovat
păşesc cu sfială
peste temple sfărâmate
şi peste religii uitate
străjuite doar
de Umbra Timpuluisanctuarele
sunt acum umbre
rugăciunile
au apus demult
îngheţate pe buze
muribund
Ultimul Mare Preot
îmi întinde Urna
apoi se risipeşte
ca un abur de lumină
peste lucruri
deschid
şi mă cutremur
Cenuşa
sunt EU !
Welcome to Caransebes.net. This is your first post. Edit or delete it, then start blogging!